Monday, August 2, 2010

Date generale despre Mihaela Radulescu

Nume: Mihaela Radulescu
Nascuta: 03 August 1969
Inaltime: 1,72m
Greutate: 57kg
Dimensiuni: 90-60-90
Cine este Mihaela Radulescu?
Mihaela Radulescu, pe numele de fata Tiganu, s-a nascut la Piatra Neamt, intr-o familie de tineri studenti, viitori profesori, care la varsta de 19-20 de ani aveau deja doi copii: pe ea si pe Florin.

In afara de scoala, pe Mihaela Radulescu o preocupa sportul. A facut, timp de zece ani, gimnastica ritmica de performanta, la Clubul Sportiv din Piatra Neamt. Prima alegere in ceea ce priveste continuarea studiilor a fost I.E.F.S-ul, facultate pe care nu a absolvit-o. Ulterior, s-a inscris la Filologie, apoi la Psihologie, pentru ca in momentul de fata sa studieze Regie-Film la Facultatea de Arte din cadrul Universitatii Hyperion.

A avut tot felul de job-uri: antrenor de gimnastica aerobica si fitness, sofer de taxi, secretara primului purtator de cuvant al Guvernului de dupa Revolutie, referent la Biroul de Relatii Externe si Protocol la Senat, sefa de cabinet la Senatul Romaniei, prezentatoare a programului de noapte de la barul hotelului Intercontinental, director al Festivalului International de Film Dakino si coorganizator a doua editii ale concusului de modele „Look of the Year“ al agentiei Elite.

Intalnirea cu televiziunea s-a produs pe la sfarsitul anului 1994, cand a debutat la Tele7abc. Prima emisiune pe care a realizat-o a fost „Nocturna pe 16 mm“. A urmat, „Weekend abc“, o productie de divertisment care avea loc in fiecare duminica, timp de patru ore.

Apoi s-a "mutat" la Pro TV, unde a fost redactor-reporter pentru matinalul lui Florin Calinescu, iar dupa Pro-TV la Antena1, de data aceasta inapoi „pe sticla“. „Duminica in familie“ a fost si este, fara drept de apel, cea mai mare reusita a sa in domeniul televiziunii, dovada fiind ca si azi prezinta aceeasi emisiune, este drept, cu o intrerupere de cativa ani.

S-a implicat in mai multe campanii umanitare: impotriva traficului de fiinte umane, impotriva migratiei si a consumului de droguri. Mihaela a mai realizat si un reportaj cu militarii din Irak.

In 2007, Mihaela Radulescu a lansat o carte (combinatie de eseuri si autobiografie) ce poarta titlul "Despre lucrurile simple". Totodata, vedeta este autoarea mai multor editoriale lunare in reviste glossy.


Vedeta de televiziune se afla la cea de-a treia casatorie. Pe primul sot, Bogdan Radulescu, l-a cunoscut la varsta de 18 ani si jumatate, dar mariajul a durat doar sase luni. Mai tarziu, Mihaela avea sa il cunoasca pe Stefan Banica jr, o relatie despre care inca se vorbeste in showbiz!

Apoi Mihaela s-a casatorit cu Elan Schwarzenberg. Dupa o relatie de 10 ani si un copil minunat impreuna, cei doi s-au despartit.

In prezent, Mihaela este implicata intr-o relatie cu tanarul prezentator de televiziune Dani Otil.